Imobilul din strada General Constantin Budișteanu, 28 bis, se află pe lista monumentelor istorice și a fost construit în anul 1896, adică acum foarte mult timp, pe vremea când Bucureștiul începea să devină great. Înainte să se ocupe de lucrarea de restaurare, doamna arhitect Iulia Stanciu urmărea casa ori de câte ori trecea pe lângă ea. “Mă fascina demult, treceam prin fața ei și faptul că, până la urmă, cineva a preluat-o și a decis să o recupereze mă bucura foarte tare. Vedeam o casă în care concentrația de măiestrie era foarte mare. Se vedea de afară că imobilul este o bijuterie de arhitectură cu stilul ei eclectic combinat, neoromânesc și oriental”, spune Iulia Stanciu.
Apoi, între anii 1995-1997, Iulia Stanciu a observat că se făceau niște lucrări la imobil, modificări, ornamentele de pe fațadă erau scoase, apăruseră niște schele. Atunci a crezut că bijuteria a încăput pe mâna cui nu trebuia. A intrat în casă printr-un concurs de împrejurări, cu un agent imobiliar care dorea să vândă imobilul și spera ca, printre clienții arhitectei, să-și găsească un cumpărător. Până la urmă, proprietarul i-a încredințat Iuliei Stanciu lucrările de restaurare și reconsolidare și, așa, minunata clădire a început să renască și, mai ales, să-și spună secretele.
Surpriză! Restauratorii au descoperit că sub straturile de vopsea se ascundeau tablouri în frescă, originale, de la 1896
“Interiorul a fost o surpriză totală: holul decorat cu tablouri-frescă, frontoanele și fiecare camera cu o decorație diferită, totul păstrat, dar foarte încărcat de vopsitorii succesive, straturi peste straturi care diminuau strălucirea culorilor și finețea detaliilor în ipsos. Lucrarea s-a început ca la orice restaurare, atunci când lucrez pe case vechi, Mai întâi intră o echipa de restauratori. Sunt primii care încep sondajele, decopertările discrete și studiul structurilor existente. Apoi, urmează desfacerile controlate, prelevări de decorație, mulaje, decopertări, consolidare, restaurare, refaceri. Când am început proiectul, am crezut că decorațiile neoclasice sunt din altă perioada, mai recentă. Însă, data scrijelită în spatele frontoanelor și cea din semnătura tablourilor în frescă indicau același an: 1896. Toată pictura plafonului de intrare era acoperită și a fost curățată, reparată și reintegrată cromatic”, spune Iulia Stanciu pentru Revista Arhitectura, a Uniunii Arhitecților.
“Este emoționant faptul in care, prin fiecare fragment, o casă se dezvăluie”
Inițial, proprietara clădirii a vrut să dea jos tablourile din hol, dar după ce a descoperit că sunt originale, s-a uitat altfel la ele și a păstrat totul. În camera cu sobă, restauratorii au descoperit în plafon un ciob de 3 pe 3 mm, foarte albastru. “O decorație tipic orientală, pe contrastul acela alb-albastru. Am mai descoperit un pic de tapet și am decis să refacem și să așezăm același tapet pe pereți. Este emoționant felul în care, prin fiecare fragment, o casă se dezvăluie”, spune Iulia Stanciu.
Au urmat lucrările grele de consolidare, a fost refăcută și restaurată fațada, acoperișul, au fost restaurate ușile originale și plafoanele decorative care aveau infiltrații la momentul demarării proiectului. O armată de oameni a lucrat timp de un an incheiat. Arhitecți, meșteri, ipsosari, tâmplari, artiști plastici specializați în restaurări. Ștefan Neacșu a coordonat lucrările de restaurare a decorațiilor de stucatură și pictură. Este absolvent de Arte Plastice la Secția de Pictură, unul dintre cei mai talentați și renumiți artiști din breaslă.
“Am lucrat cu meșteri care au mândria meseriei lor, oameni rari, stăpâni pe ceea ce știu să facă”
Florin Vlad conduce trustul de construcții “Vlad Group”, specializat în refacerea caselor vechi, si a adus meseriași pentru fiecare categorie de lucrări în parte. Dulgheri și zidari care au refăcut tencuielile pe fațade, mozaicul și pardoselile.
“Sunt puțini meșteri care mai știu să lucreze folosind metode tradiționale. Oricum, cred că meșterii care lucrează în restaurare sunt oameni speciali. În primul rând, au mândria meseriei, ceea ce se întâlnește rar, sunt oameni stăpâni pe ceea ce știu, care încă mai predau ștafeta din generație în generație. Echipa de zidari care a refăcut tencuielile și mozaicul (și, care nu-și dezvăluie din secrete) a fost formată din meșterul care avea 75-80 de ani și care nu mai putea să facă lucrările grele, dar venea la lucru, alături de ucenicul său, în vîrstă de de 60 de ani, și cei doi băieții ai lui. A fost absolut incântator să asiști la niște certuri profesionale între tată și fiu. Sunt oameni grozavi”, spune arhitectul Iulia Stanciu.
Mai toți meseriașii au plecat să restaureze clădiri vechi, în străinătate, pentru altii
Inginerul constructor Florin Vlad ne spune că, dacă până prin anul 2007 lucrau cam 550 de mii de oameni în construcții, acum dacă mai sunt 300 de mii. A trecut prin toate crizele, a format meșteri și meseriași până cînd aceștia au plecat să lucreze în străinătate. “Am angajat valuri de ucenici, de puști de 20 de ani, i-am dat pe mâna celor trecuți de 35 de ani, dar, din păcate, a venit și al doilea val de plecări, apoi am dat anunțuri, dar nu am mai găsit pasionați de meserie și dispuși să învețe. Ne este greu acum, păstrăm ce avem”.
“Proprietarii care refac casele vechi sunt oameni care vor să dea ceva înapoi orașului”
“Clienții mei sunt oameni care au mulți bani și foarte mulți bani. Dar, nu am văzut nevoia de a se îmbogăți din casa aia pe care o restaurează. Casa aia au făcut-o ca să dea ceva înapoi, dar și ca să se fălească cu ea, clar, că toți facem asta. Sunt oameni care vor să dea ceva înapoi Bucureștiului, au investit enorm în casele alea”, spune Florin Vlad.
“Să știți că ce facem noi se învață într-o viață întreagă, înveți de la case”
Maestrul zidar Radu Ștefan (maestru, nu maistru, asta e titulatura sa pe care mi-a spus-o) a lucrat la Casa Budișteanu și este astăzi pensionar. A învățat meserie de la tatăl sau și de la unchiul sau, Petre Sultana, un om care a muncit la refacerea caselor monument istoric până la vârsta de 82 de ani. “Casa era o epavă, ți-era și frică să intri acolo, numai boschetari, eu am lucrat și la refacerea fațadei, la multe, toate după fotografii vechi. Să știți că ce facem noi se învață într-o viață întreagă, mereu înveți de la case, de la meșterii care le-au făcut, vezi cum au lucrat ei și înveți de la ei, că asta e moștenirea pe care ne-au lăsat-o. Acum, când vin în București la doctor, trec special prin fața casei Budișteanu, să mai văd o dată cât e de frumoasă. Numai că au un robot care zice ceva în engleză și nu mă lasă să mă apropii mult de ea. Când văd la televizor că vor să dărâme nu știu ce clădire, mi se pune un nod în gât. Acum toți au interesul numai să demoleze, totul e comercial, acum când faci o lucrare, proprietarul o vrea gata repede, cu materiale ieftine, să câștige, nu-l interesează cum este făcută casa”, mărturisește Radu Ștefan pentru B365.
Până next time, la “Make Bucharest Great Again”, când o să va spun o nouă poveste, despre o altă clădire extraordinară readusă la viață, frumos ar fi ca atunci când va plimbați prin București, să nu vă uitați niciodată în pământ, la trotuar. Ridicați ochii și admirați clădirile pe lângă care trecem, în fiecare zi, grăbiți și plictisiți. Sunt Cenusăresele sau Reginele orașului nostru.
Citește și:
Articolul Make Bucharest Great Again. Cele mai spectaculoase restaurări de clădiri de patrimoniu din București. Azi, o bijuterie: Casa Budișteanu apare prima dată în B365.
Sursa: b365.ro