Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov, în colaborare cu jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani Poiana Brașov, au organizat aseară între orele 21.00 – 03.00, o acțiune care a avut ca principal scop depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, precum și a celor care nu respectă normele rutiere aflate în vigoare.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 11 autovehicule și efectuate 11 testări cu aparatul etilotest, fiind constate și aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru realizarea intenționată a unor derapaje controlate, în vederea întoarcerii și rotirii autovehiculului (drifturi).