Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara organizează, joi, 18 mai, începând cu ora 08:00, proba scrisă a concursului pentru ocuparea a 13 posturi de asistenți medicali generaliști.
Potrivit reprezentanților unității medicale, ca urmare a selecției dosarelor depuse de candidați pentru acest concurs, au fost admise un număr de 71 de dosare care îndeplinesc condițiile generale și specifice menționate în anunțul de concurs.
“Ne onorează interesul major manifestat pentru a face parte din echipa medicală a Spitalului Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, ținta noastră fiind aceea de a selecta, în urma desfășurării acestui concurs, candidații cei mai bine pregătiți profesional, într-un cadru de transparență totală. Subiectele pentru proba scrisă la acest concurs vor fi întocmite de către comisia de concurs în data de 18.05.2023, începând cu ora 07:00, înainte de intrarea în sala de concurs a candidaților (Amfiteatrul unității), prin metoda deschiderii aleatorii a bibliografiei. Toată această acțiune va fi filmată”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.
Acest articol 71 de candidați se „bat” pe cele 13 posturi de asistenți medicali, scoase la concurs de Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult