La data de 25.05.2023, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 6 persoane, care sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În această cauză, s-a constatat că inculpații au desfășurat activități repetate de comercializare a drogurilor de risc și mare risc, precum și a substanțelor cu efecte psihoactive. Au fost efectuate 9 percheziții la domiciliile suspectate din județul Brașov, iar în urma acestora s-a descoperit și confiscat o cantitate de aproximativ 300 de grame de canabis sub formă de muguri, 100 de grame de amfetamină, 97 de comprimate XTC de diferite forme și culori, 2 grame de cocaină, precum și mai multe grindere și ustensile utilizate în consumul de droguri. De asemenea, s-au indisponibilizat sumele de 43.889 de lei, 385 de lire și 20 de dolari americani.
Acțiunile judiciare au fost desfășurate în colaborare cu polițiștii din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. De asemenea, intervenția a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Serviciile pentru Acțiuni Speciale – Brașov și Covasna, precum și a jandarmilor din Gruparea Mobilă de Jandarmi Burebista – Brașov. Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române a furnizat suportul de specialitate necesar.
Citeste mai mult