Un atac armat a fost raportat, luni, la parada de Ziua Independenței, într-o suburbie din Chicago, Highland Park. Potrivit CNN, citat de Digi24, au fost trase circa 25 de focuri de armă, iar mai multe persoane ar fi fost împușcate. Cinci oameni au murit şi 16 sunt răniţi, după ce un bărbat a deschis focul.
Bilanţul este oferit de „Chicago Sun Times”, care relatează că sute de oameni, unii sângerând, au fugit de pe traseul paradei, lăsând în urmă scaune, cărucioare de copii şi pături.
Un jurnalist local a văzut trei corpuri însângerate acoperite cu pături.
Focurile de armă au fost auzite luni dimineață, la 10.20 ora locală, la o paradă de 4 iulie din suburbia Highland Park a oraşului Chicago, informează biroul şerifului din comitatul Lake, în timp ce media locale susţin că există mai multe victime, relatează Reuters şi AFP.
“Ajutăm poliţia din Highland Park după ce pe traseul defilării s-au tras focuri de armă”, au postat pe Twitter serviciile şerifului din comitatul Lake. “Sărbătoarea de 4 Iulie este anulată, vă rugăm evitaţi centrul Highland Park”, a anunțat municipalitatea locală pe pagina sa de Facebook.
Potrivit media locale, mai multe persoane au fost rănite, dar nicio sursă oficială nu a furnizat până acum un bilanţ. Canalul WGN TV, care citează surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine, a relatat că cel puţin o persoană ar fi fost ucisă şi mai multe rănite.
Parada a fost întreruptă la circa 10 minute după ce începuse, provocând fuga a sute de oameni, scrie ziarul Chicago Sun-Times. “Toată lumea fugea, se ascundea şi ţipa”, a declarat o producătoare a canalului CBS 2.
The post 5 morți și 16 răniți într-un atac armat într-o suburbie din Chicago, la parada de Ziua Statelor Unite appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult