În momentul în care întâmpini o situație neprevăzută, poți lua în considerare accesarea unui credit rapid. O astfel de soluție de finanțare îți poate oferi câteva avantaje semnificative, despre care îți vom vorbi în cele ce urmează.
De regulă, un credit urgent online îți asigură o finanțare de până la 2.000 sau 4.000 de lei. Însă, există și instituții financiare nebancare de la care poți accesa sume mai mari, chiar de până la 20.000 de lei. Un aspect important de care ar trebui să ții cont este acela că perioada de rambursare diferă de la un IFN la altul. În funcție de creditor, poți avea la dispoziție câteva săptămâni sau până la 24 de luni pentru achitarea ratelor.
Îți vom prezenta, mai departe, câteva dintre avantajele unui astfel de produs financiar.
Credit la un click distanță
Procesul de accesare a unui credit de la instituțiile financiare nebancare este foarte simplu, desfășurându-se 100% online. Astfel, vei economisi timp, nefiind cazul să faci drumuri până la sediul vreunui creditor.
De fapt, va trebui doar să accesezi site-ul IFN-ului și să completezi un formular dedicat, fiind ideal să ai la îndemână și o fotografie a actului tău de identitate, precum și un extras de cont bancar. În general, această etapă necesită mai puțin de 10 minute.
Primești banii rapid în cont
Aprobarea unui credit rapid poate dura, în medie, până la 2-3 ore. Mai apoi, banii îți vor fi virați în contul tău bancar, timpul de procesare al transferului fiind diferit în funcție de fiecare bancă în parte.
Poți aplica și în weekenduri
Pe piața nebancară există și câteva instituții finaniciare care au program de lucru inclusiv în weekend și în zile de sărbătoare legală. De exemplu, dacă aplici sâmbăta pentru un credit rapid, vei avea mari șanse să obții banii în aceeași zi. În cazul solicitărilor de creditare făcute duminica poți să te aștepți ca banii să-ți fie virați abia în prima parte a zilei următoare.
Dobândă zero la primul împrumut
Unele IFN-uri au în portofoliu inclusiv împrumuturi cu dobândă 0, destinate noilor clienți. Un astfel de credit te ajută să scapi de grija dobândii, în special în prima lună de scadență. Dacă te îndrepți spre o astfel de soluție de creditare, ai grijă să-ți achiți ratele la timp, altfel vei avea parte de dobânzi penalizatoare cu adevărat usturătoare.
Condițiile de creditare sunt lejere
IFN-urile sunt cunoscute pentru condițiile de creditare mult mai permisive decât cele stabilite de bănci. Poți accesa un credit rapid dacă:
Ești major;
Obții un venit stabil, care să-ți permită să îți achiți ratele;
Poți furniza date de contact valide (adresă de mail, număr de telefon);
Ai un cont bancar în care să-ți fie transferat împrumutul.
Ai șanse să obții un credit rapid chiar dacă figurezi pe lista neagră a Biroului de Credit ori dacă ai o vechime prea mică la actualul job. Unele IFN-uri sunt dispuse să te crediteze chiar dacă dispui de venituri de cel puțin 300 de lei/lună.
Cum găsești cel mai bun împrumut de la IFN
Alegerea unui credit rapid devine foarte ușoară, cu ajutorul platformei de comparare Sortter. Concret, vei avea acces gratuit la informații cheie despre o serie de oferte existente pe piața nebancară. Tot ce îți rămâne de făcut este să compari soluțiile de creditare pe care Sortter ți le prezintă în detaliu, în funcție de suma pe care vrei să o obții. Astfel, vei reuși să identifici numaidecât cel mai avantajos credit rapid pentru nevoile tale.
Înainte de a lua o decizie finală, citește și ghidul complet pentru accesarea creditelor, care te va ajuta cu o mulțime de sfaturi utile.
În cazul în care îți atrag atenția mai multe împrumuturi și nu știi pe care să-l alegi, poți afla costul real al fiecăruia, cu ajutorul calculatorului de credite pe care Sortter ți-l pune gratuit la dispoziție.
Post-ul 5 avantaje ale creditelor rapide apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult