Programul Național „Masă sănătoasă” continuă și în 2026 în unitățile de învățământ din România. Peste 540.000 de elevi beneficiază la nivel național de acest program, dintre care 7.155 sunt din Caraș-Severin.
43 de unități de învățământ, școli și licee, din 43 de localități din Caraș-Severin, majoritatea din mediul rural, au fost incluse în Programul Național „Masă sănătoasă” 2026, potrivit Ordinului nr. 7.111//422/2025 publicat în Monitorul Oficial zilele trecute.
În Caraș-Severin, vor beneficia de acest program, care presupune acordarea zilnică a unui suport alimentar gratuit, constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, dacă masa caldă nu poate fi asigurată, 7.155 de elevi și preșcolari. Condiția pentru ca elevii să beneficieze de o masă sănătoasă este aceea de a participa la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar.
Nicio unitate de învățământ, din cele 43 incluse în program, nu este din Reșița. Cele mai multe sunt din mediul rural, din comune precum: Bozovici, Eftimie Murgu, Sasca Montană, Turnu Ruieni, Marga, Armeniș, Ciclova Română, Dognecea, Gârnic, Iablanița, Vermeș, Băuțar, Măureni etc. În program mai sunt incluse și școli din mediul urban, din orașele Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Băile Herculane și Bocșa.
Lista completă a unităților de învățământ din județ incluse în Programul Național „Masă sănătoasă” 2026 poate fi consultată aici: https://www.edu.ro/masa_sanatoasa.
Citeste mai mult