38 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina Roman Brașov. Sâmbătă, 15 noiembrie, se împlinesc 38 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Roman Brașov, un moment istoric înăbușit cu brutalitate de autoritățile comuniste ale vremii.
Pentru a cinsti memoria celor care au avut curajul să se ridice împotriva regimului, Asociația 15 Noiembrie 1987 organizează și în acest an o serie de acțiuni comemorative, între care tradiționalul Cros 15 Noiembrie și o ceremonie religioasă la troița de pe Calea București.
Președintele Asociației 15 Noiembrie, Marius Boeriu, a declarat că ediția din acest an are o semnificație aparte: „Anul acesta, Crosul 15 Noiembrie va avea loc exact în data de 15 noiembrie. Și-au anunțat participarea peste 1300 de invitați, în special brașoveni. O să avem o cursă dedicată și copiilor, mult mai scurtă, de la Teatrul Dramatic până în fața Prefecturii. Ca niciodată, toate evenimentele dedicate zilei de 15 Noiembrie se vor desfășura exact în data de 15 noiembrie, respectiv și momentul religios de la troița din fața Spitalului Județean. Acolo va începe procesiunea la ora 10.00.”
Ca în fiecare an, startul Crosului 15 Noiembrie va fi dat în incinta fostei Întreprinderi de Autocamioane Roman Brașov, secția 440 — locul simbolic de unde a pornit revolta din 1987. Traseul de aproximativ 5 kilometri se va încheia în fața Prefecturii Brașov, unde va avea loc și premierea participanților.
În dimineața zilei de 15 noiembrie 1987, muncitorii de la întreprinderea de autocamioane, urmați de alți brașoveni, au ieșit în stradă. Început inițial ca un protest al angajaților de la ,,Steagul Roșu” împotriva conducerii întreprinderii din cauza reducerii salariilor, acest protest s-a transformat într-o revoltă împotriva regimului politic, care a așezat Brașovul și România pe harta luptei împotriva comunismului din Europa de Est.
Articolul 38 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina Roman Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult