35 de ansambluri, din 14 țări, de pe patru continente, participă între 2 și 6 iulie la Festivalul Inimilor, la Timișoara.
În această vară, Timișoara redevine gazdă a patrimoniului cultural universal. În perioada 2 – 6 iulie are loc o nouă ediție a Festivalului Inimilor, la care participă 35 de ansambluri, din 14 țări, de pe patru continente.
„Spectacole în Parcul Rozelor, performance-uri în alte puncte ale orașului – Piața Unirii, cartiere, Bastionul Theresia – o expoziție senzorială de costume populare, destinată persoanelor nevăzătoare fac din Festivalul Inimilor un eveniment extrem de apreciat și așteptat, care îmbrățișează întreaga Timișoară. (…) Dincolo de cei mai bine de 1000 de artiști care ne vizitează orașul în fiecare an și care devin, pentru câteva zile, și turiști, festivalul atrage mii de vizitatori în regiune, care vin la Timișoara, stimulând industria locală a ospitalității”, a informat Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Cel mai așteptat moment din cadrul festivalului va fi parada costumelor, desfășurată miercuri, 2 iulie, de la ora 18.30, cu plecare de la Catedrala Mitropolitană.
Festivalul Inimilor este primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989 și cel mai important festival de coregrafie folclorică din Europa.
Programul complet al evenimentului este disponibil AICI!
Citeste mai mult