Pe 20 mai 1990, românii au fost chemați pentru prima dată, după căderea regimului comunist, să își aleagă în mod democratic președintele și parlamentarii. A fost Duminica Orbului, atât în calendarul ortodox, a cincea duminică după Paște, cât și în realitatea politică a națiunii care încerca să își croiască drumul spre libertatea nou dobândită.
Alegerile din 1990 s-au desfășurat la doar câteva luni după Revoluția din decembrie 1989, într-un context tensionat, în care oamenii încă ieșeau în stradă și cereau o schimbare reală.
Frontul Salvării Naționale (FSN), structură apărută în timpul Revoluției, deținea controlul total, armata, poliția, justiția, economia și televiziunea română. Deși liderul FSN, Ion Iliescu, promisese inițial că formațiunea nu se va transforma în partid politic și nu va participa la alegeri, acest lucru nu a fost respectat. Nemulțumiți, mii de oameni care ocupau Piața Universității din București, începând cu 22 aprilie 1990, cereau ca foștii lideri comuniști și colaboratori ai securității să nu mai aibă acces la funcții publice.
Protestul a fost cunoscut sub sloganul „Mai bine mort decât comunist!” și s-a bazat pe Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care propunea o formă de lustrație. În fiecare zi, în fața balconului Universității, zeci de mii de oameni ascultau discursuri, intonau „Imnul golanilor” și cereau alegeri libere și corecte.
Într-un interviu acordat expressdebanat.ro, în 2024, Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara, a rememorat atmosfera acelor zile și a explicat de ce mesajul Pieței Universității nu a reușit să răstoarne realitatea electorală. „Exista un curent care era adus de Piața Universității, dar care era până la urmă un curent marginal. Pentru că majoritatea era cu acel FSN care înlocuise Partidul Comunist și care părea a fi soluția neconflictuală, cea mai bună pentru România.”, a explicat Florian Mihalcea.
Campania și dezbaterea prezidențială
În cursa electorală au intrat, pe lângă FSN, și partide de opoziție abia reînființate, care aveau o vizibilitate redusă în spațiul public – PNL (condus de Radu Câmpeanu) și PNȚCD (condus de Corneliu Coposu). Ion Rațiu, candidatul PNȚCD, a rămas în memoria colectivă prin replica rostită în timpul dezbaterii prezidențiale din 17 mai: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.
Radu Câmpeanu, Ion Iliescu și Ion Rațiu, la dezbaterea electorală din 17 mai 1990
FSN a câștigat detașat alegerile: peste 67% din voturile pentru Parlament. Ion Iliescu a fost ales președinte cu 85% din voturi.
Ion Iliescu, fost demnitar comunist, a fost ales președinte al României în 1990. A mai deținut funcția în două mandate, 1992–1996 și 2000–2004
Alegerile din 1990 au reprezentat, de fapt, momentul în care România a ratat șansa unui restart autentic. În cuvintele lui Florian Mihalcea, „alegerile din ’90 poate că nu au fost atât de importante, cât cele din ’92. În ’90 totuși părea prematur să te gândești la o schimbare profundă a societății românești. După alegerile din ’92 au urmat patru ani în care FSN-ul s-a putut consolida, a putut să își facă structuri în teritoriu, bineînțeles, au fost folosite în primul rând vechile structuri ale Partidului Comunist.”
În cei 35 de ani de democrație, președinții României au fost Ion Iliescu (ales pentru trei mandate, în 1990, 1992 și 2000), Emil Constantinescu (1996, un mandat de patru ani), Traian Băsescu (ales în 2004 și 2009, pentru patru, respectiv cinci ani) și Klaus Iohannis (ales în 2014 și 2019, pentru două mandate de cinci ani). Duminică, 18 mai, Nicușor Dan a obținut voturile necesare pentru a conduce România în următorii cinci ani.
CITEȘTE ȘI: Când are primul om în stat ultimul cuvânt. Puterile și limitele președintelui României
Citeste mai mult
