Echinocțiul de toamnă are loc atunci când Soarele trece din emisfera nordică în cea sudică, iar acest moment marchează începutul toamnei astronomice.În 2022, echinocțiul de toamnă are loc pe 23 septembrie, la ora 4:04 (ora României).
Aceasta zi are explicații științifice, dar, în jurul ei, oamenii au țesut povești, superstiții, credințe și previziuni astrale.
Cu privire la echinocțiul de 2022, astrologii spune că este începutul unei perioade de armonie, dreptate, echilibru și dragoste.
„Nevoia de pace este puternică, motivându-ne să vorbim rațional lucrurile în loc să ne afirmăm voința și să ne certăm. Factorul de dragoste este, de asemenea, puternic… inspirându-ne să colaborăm cu ceilalți și să creștem relațiile“, este previziunea pentru cei care cred în zodii și astrologie.
De la un an la altul, fenomenul echinocțiului nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost introdus calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie. Cel mai des, însă, a căzut pe 22 și 23 septembrie.
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” explică, într-o postare pe Facebook, că echinocțiul de toamnă nu este, așa cum se crede în mod eronat, momentul în care ziua este egală cu noaptea. „De abia pe 26 septembrie ziua va fi egală cu noaptea, iar începând cu 27 septembrie, noaptea va fi mai lungă decât decât ziua”.
Ce înseamnă echinocțiu de toamnă
Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul latinesc „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
Potrivit astro-urseanu.ro, „punctul echinocțiului de toamnă, numit și punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.
Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților”.
După echinocțiul de toamnă se va trece și la ora de iarnă. Acest lucru se va întâmpla în ultimul weekend din octombrie, mai exact în noaptea de 29 spre 30 octombrie.
Începutul toamnei astronomice
Echinocțiul de toamnă marchează sfârșitul verii astronomice și ziua în care începe sezonul de toamnă, în emisfera nordică.
În tradiția populară, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei, dar astronomic, acest lucru se întâmplă la echinocțiu.
Tradiția populară spune că, după cum va fi vremea astăzi, așa va fi și anul următor.
Mai mult decât atât, se spune că dacă dimineața de 23 septembrie este ploioasă, primăvara va fi ploioasă, în timp ce soare la amiază înseamnă un an bun.
Se obișnuiește ca în această zi de echinocțiu de toamnă să se bată nucile și să se scuture merele şi gutuile.
Tot tradiția populară ne mai spune că, în această zi florile sunt supărate şi plâng, iar ca să rămână frumoase şi sănătoase pe toată durata iernii, trebuie unse cu mir sfinţit.
Este bine ca în ziua echinocțiului gospodarii să pregătească primul must din strugurii proaspăt culeși.
Din bătrâni se spune că, cei care au copii, nu au voie să-i certe, pentru că aceștia vor avea impresia toată viața că au puțin de cules.
O altă superstiție spune că nu este bine să te speli pe față până la apusul soarelui. În schimb, pentru bunăstarea casei şi a familiei, este bine să se consume pâine înainte de a ieși din casă.The post 23 septembrie, echinocțiul de toamnă. Superstiții, credințe și previzunile astrologilor cu privire la această zi first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult