Repornirea industriei în Banatul Montan, finalizarea lucrărilor la apă și canalizare, asfaltarea drumurilor și modernizarea spitalelor sunt principalele teme pe agenda prefectului de Caraș-Dragomir, Ioan Dragomir, în 2026!
Reprezentantul Guvernului în Caraș-Severin e de părere că, dacă războiul din Ucraina nu se încheie anul acesta e grav și, probabil, va continua mult timp de acum încolo, așa cum o spun și analiștii politici și militari.
În plan național, Ioan Dragomir spune că mi-ar dori mai puțin scandal în politică și mai multe rezultate, mai multe programe pentru populație, în sănătate, asistență socială, în sistemul de salarizare și pensii.
„În județul nostru cred că e timpul să se finalizeze lucrările de apă și canal. De prea mulți ani se tot lucrează la aceste investiții și nu se mai finalizează!”, a spus prefectul.
Gestionarea deșeurilor, asfaltarea drumurilor și a străzilor din comunitățile rurale, în special, sau modernizarea spitalelor sunt alte teme pe care prefectul Dragomir se are în vedere în 2026.
„Să clarificăm odată dacă se face sau nu se face noul spital județean!”, a adăugat acesta, subliniind că, multe investiții în spitalele actuale au fost neglijate în speranța că se construiește la Reșița un spital nou.
„Am fost un susținător al reindustrializării. Sper ca în primul trimestru al anului să iasă fum alb la Arsenal Reșița, îmi doresc finalizarea investițiilor la combinatul de la Oțelu Roșu!”, a mai adăugat prefectul Ioan Dragomir.