Primăria comunei Naidaș organizează un eveniment inedit dedicat celor mici. De 1 Iunie, distracția se mută la Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 11.30.
Copiii vor putea urmări frumoasa piesă de teatru „Hansel și Gretel”, jucată de artiștii Teatrului Muzical „Fascinația Sunetului” din Timișoara, între 13.00 și 14.00. Personajele din „Patrula Cățelușilor” îi vor întâmpina pe cei mici. Nu vor lipsi baloanele de săpun, dansurile pentru copii, pictatul pe față și tatuajele.
Distracția și voia bună sunt garantate la Naidăș, motiv pentru care primăria le transmite o călduroasă invitație: „Primăria Naidăș invită toți copiii din localitate să participe pe data de 1 iunie 2025, la Căminul Cultural din Naidăș, începând cu ora 11:30, la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului! Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună copilăria!”.